Ai auzit vreodată prietene de Mine

1.Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Pe când în largul lumii cutreierai semeţ?
Pe când, cu lănci şi scuturi, cohortele străine,
Te căutau să‑ţi ceară al vieţii tale preţ?

2.Ai auzit vreodată, prietene, de Mine,
Când floarea vieţii tale îşi scutura podoaba?
Ca să te scap de lanţuri, de moarte şi ruşine,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

3.Eu răsădisem pacea, tu semănai furtuna,
Și pe-amândoi mulțimea ne‑a pus pe un cântar,
Minciuna cea din umbră alese-atunci minciuna,
Tâlharii cei cu vază cerură pe tâlhar.

4.Puteam să zbor din lume, sătul de‑a ei urgie,
Și-atunci mulțimea oarbă te-ar fi cerut degeaba,
Dar M‑am gândit la tine Privind spre veşnicie,
Eu am murit pe cruce, în locul tău, Baraba!

5.Te chem şi astăzi, vino şi vom străbate norii!
Te‑am căutat cu lacrimi, prin spini şi bolovani,
Dar vremea e târzie, mijesc pe dealuri zorii,
Și ceru‑ntreg te‑aşteaptă de două mii de ani!

6.De‑ai şti ce neagră noapte şi ce adânc fierbinte,
Va fi când suferinţa nu va cunoaşte graba!
Vei plânge atunci amarnic și-ți vei aduce aminte,
Că am murit pe cruce în locul tău, Baraba