Atâtea flori sunt în grădină

1.Atâtea flori sunt în grădină
Şi‑atâţia crini ce s‑au uscat,
/: Căci vântul suflă, fără milă,
Din răsăritu‑ndepărtat.:/

2.Şi ce durere e‑n grădină,
C‑atâţia crini s‑au veştejit!
/: Şi plânge raza cristalină
Şi roua cerului iubit.:/

3.Iar petalele iubirii
Ce răspândesc miros de crini,
/: Acoperite‑s în ţărână,
Ah, ce durere şi suspin! :/

4.Şi plânge Grădinaru‑ntruna,
Isus, care le‑a altoit,
/: A mântuirii flori din lume,
Ce negru vânt le‑a ofilit! :/

5.Cu stropi de lacrimi, în grădină,
El le‑a sădit pe înălţimi,
/: Dar n‑au prins toate rădăcină.
Ah, ce durere, ce suspin! :/

6.Ascultă, suflete, acuma
Ce porţi în piept, un crin ceresc:
/: Nu ştii că Isus Şi‑a‑ntins mâna
Şi zice: „Vino, te primesc!“? :/

7.Nu vrei să fii azi, în grădină,
Un crin ceresc, mirositor?
/: Acolo, vântul nu mai suflă
Şi harul e îmbietor.:/

8.Ah, recunoaşte‑ţi astăzi vina
Şi ofilirea în păcat!
/: Isus te cheamă, te primeşte,
Căci harul Lui e minunat.:/