🎵 Versuri creștine
Ca stropii de rouă ce udă câmpu nverzit
1.Ca stropii de rouă ce udă câmpu–nverzit
Ca norii din văzduh ce–aleargă necontenit,
Ca raza de soare ce umple văzduhul mereu,
/:Doresc Isuse să umpli şi sufletul meu.:/
2.Cum cerbul doreşte izvorul cristalin,
Cum râul goneşte, aleargă şi el spumegând,
Alerg şi eu, Doamne, spre Tine
c–un dor mai sublim
/:Să–mi dai din apa ce curge din tronul divin.:/
3.Cum stelele noaptea pe cer eu le zăresc,
Oricât le–aș privi, ele frumos strălucesc,
Privește, Isuse, azi spre ființa mea
/:Vino şi fă–mă să strălucesc ca o stea!:/
4.Nu pot găsi un loc mai bun şi mai frumos
Decât lângă Tine, iubitul meu Hristos,
La Tine e harul, la Tine e pacea,
/:Toți cei ce vin la Tine, s–or repausa.:/