🎵 Versuri creștine

Când Te am pe Tine Doamne

✍️ Autor text Traian Dorz
🎼 Compozitor A. Nicolaus
👁 Vizualizări 4

1.Când Te am pe Tine, Doamne,
Niciodată nu mă tem,
/:În necazul vieţii mele
Zi şi noapte eu Te chem.:/

2.Eu sunt servul Tău, Isuse,
În Cuvântul Tău ai spus,
/:Să nu mai privesc la lume,
Ci mereu la Tine sus.:/

3.Ochii Tăi sunt plini de milă,
Eşti bogat în ajutor,
/:Jugul vieţii când m–apasă
Tu îmi eşti Mângâietor.:/

4.Vreau deci viaţa mea întreagă,
Numai Ţie să–Ţi servesc;
/:Adevărul Tău, Isuse,
Fără teamă să–L vestesc.:/