Când vezi ades că mi oboseşte pasul

1.Când vezi ades că-mi oboseşte pasul
Şi istovite pleoapele se‑nchid,
Isuse, chipul Tău atunci mi‑l lasă
Cu farmecu-i întreg, cu‑a lui senin.
/:C‑aşa porni‑voi iarăşi înainte,
Privindu‑Te, puteri umplea‑mă‑vor,
Prin grele neguri, drum îmi vei deschide
De‑aceea Te urmez cu-atâta dor.:/

2.Nu vreau să fug, o, nu din greul luptei,
E‑aşa frumos pe‑nvolburate mări,
Căci ştiu că mâna Ta‑i atunci cu mine,
Iar drumul urcă mai presus de zări.
/:Adesea mă‑mpresoară greu pustia
Și nu văd ajutor de nicăieri
Isuse, atunci când nu mai am pe nimeni
Atunci e locul Tău să Te cobori.:/

3.Te‑aştept să vii, viaţa‑mi Te doreşte,
Treci peste munţii care ne despart,
Căci tot adâncul inimii‑mi tânjeşte
Şi‑n dorul Tău privirile îmi ard.
/:Nimic nu va ținea o veşnicie
Nici dezmierdări, nici lacrimi, nici fiori,
Doar arşiţa iubirilor de Tine,
Îmi umple viaţa‑ntreagă de comori.:/