Ce tristă‑i toamna ce‑a venit

1. Ce tristă‑i toamna ce‑a venit
Ce a fost verde s‑a pălit și‑a ruginit.

2. Se‑nalță trist vârtej de fum,
Departe‑s păsările‑acum,
Îmbracă‑n humă tot ce‑i bun,
Și‑aruncă‑n drum.

3. Culori și frunze ce‑au murit,
Și flori ce‑au ars, ce‑au sărăcit,
Ce tristă‑i toamna ce‑a venit în mine‑acum.

4. Ce nostalgie m‑a cuprins,
Privind a cerului întins,
Atât de stins.

5. Din piept îmi scapă un oftat,
De ce nu cânt cum am cântat,
De ce nu‑L laud cum L‑am lăudat,
Pe Cel preanalt.

6. De ce de jale sunt cuprins,
De ce al rugii glas mi‑e stins,
De ce de greu sunt azi învins,
Și apăsat?

7. Te rog să‑mi dai putere iar,
Te rog să‑mi dai credință‑n dar,
Căci poți prin har.

8. Ah, primăvară din etern,
Vreau iarăși versuri să‑ți aștern,
Vreau iar în rugă să te chem,
Să nu mă tem.

9. Să‑mbraci în floare pomul meu,
Să‑mi dai puteri să‑nving ce‑i greu,
Ca neclintit să stau și eu
Prin triste vremi.