Ce‑ar fi faptura‑mi fără Tine

1.Ce‑ar fi faptura‑mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce‑aş fi, de n‑ai fi Tu în mine,
Cu harul Tău nemărginit?
/:Aş fi un bulgăre de gheață
Un chip de humă fără viață,
O stâncă‑nvăluită‑n ceață
Şi‑o noapte fără dimineaţă.:/

2.Aş fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de odihnă,
Cu şerpi şi scorpii ce‑nvenină.
/:Aş fi o albie uscată,
Pe unde‑a fost un râu odată
O frunză smulsă şi purtată
Cu nici un rost în lumea toată.:/

3.Aşa aş fi, dar slavă Ţie,
Tu‑mi eşti a vieții bogăție,
Comoara harurilor vie,
Ce mă inundă pe vecie,
/:Eu n-aş şti ce‑i strălucirea
Vieții‑n mii şi mii de fețe
Și n‑aş fi cunoscut iubirea
Cu‑nfiorări şi frumuseţe!:/

4.De n‑ai fi fost Tu, Bunătate,
Începătorule a toate
Cu taine‑adânci şi minunate,
Ce totul vrea şi totul poate
/:Tu m‑ai suit în slăvi divine,
Din locu‑ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Şi‑acum şi‑n veacul care vine!:/