🎵 Versuri creștine

Cinsteşte pe fraţii cu fruntea brăzdată

🎵 Tonalitate Re Maj
✍️ Autor text Costache Ioanid
🎼 Compozitor Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 1

1.Cinsteşte pe fraţii cu fruntea brăzdată,
Pe-aceia ce-n vifor au stat sub efod,
/:Ei sunt printre noi, ca o creangă bogată,
O creangă ce-ascunde sub floarea uscată,
Comoara măsurii de rod!:/

2.Cinsteşte pe fraţii cu feţele supte,
Cu urme-adâncite sub ochii fierbinţi,
/:Ei sunt ca o navă ce vine din lupte,
Purtând pe frântura catargelor rupte,
Drapele de mari biruinţi!:/

3.Cinsteşte pe fraţii cei fără de slavă,
Pe care uitarea să-i cearnă ar vrea,
/:Acolo în veşnica vieţii dumbravă,
Cânta-vei tu oare-n aceeaşi octavă,
Când ei lui Isus vor cânta?:/

4.Urca-vor la Tatăl să-i binecuvânte,
Și-acolo în sclipet de-nalţi heruvimi,
/:Sub nouri de îngeri veniţi să le cânte,
Vedea-vom în slavă catargele frânte,
Și crengile sus pe-nălţimi!:/