Dacă două mâini rebele

1.Dacă două mâini rebele
Nu te‑ar ţine orb mereu,
Te‑ai opri în clipe grele
Și privind cu drag la stele
Ai vedea că‑i scris pe ele, Dumnezeu!

2.Dacă două vechi zăvoare
Nu te‑ar ţine surd mereu,
Ai șopti: „Ce meşter mare
Scoate pasări cântătoare?”
Şi ţi‑ar spune orice floare, Dumnezeu!

3.Dacă marea înstrăinării
Nu te‑ar ţine rob mereu,
Ai șopti în largul zării:
„Cine‑i Tatăl îndurării?”
Şi ţi‑ar spune valul mării, Dumnezeu!

4.Dar de ţi‑ai vedea veşmântul
Care-mbracă vechiul eu,
Ai umplea de plâns pământul,
Și, primind cu drag Cuvântul,
L-ai simţi în piept pe sfântul Dumnezeu!