🎵 Versuri creștine

De ce mai sunt atâtea lacrimi

🎵 Tonalitate Fa # Maj
✍️ Autor text Nicu Chereji
🎼 Compozitor Nicu Chereji
👁 Vizualizări 5

1.De ce mai sunt atâtea lacrimi, 
De ce mai sunt părinți ce plâng 
De ce sunt inimi întristate,
De ce nu-i pace pe pământ 
De ce credința se răcește 
Și nu puțini sunt cei ce dorm,
De ce sunt oameni ce nu-l cred
Pe Isus ca stăpân și Domn.

2.Mă întreb adeseori Isuse 
De ce-i așa pe calea Ta
Când valurile de ispite lovesc
Mereu în barca mea 
Atunci Cuvântul Tău îmi spune
Că și Tu ai fost lovit mereu
Ci nu ai fost doar un om ca mine, 
Erai Isuse, Dumnezeu !

3.Cu bunătatea Ta, o Doamne,
Și-al Tău Cuvânt mă sfătuiești 
Mi-arăți adevărata-ți slavă,
Cu brațul Tău mă sprijinești 
De mână m-ai ținut tot timpul
Și-mi spui mereu că mă iubești 
Și în barca mea mereu lovită
La cârmă Tu Isuse esti .

4.În ciripit de păsărele și-n frunze legănate-n vânt
Te-aud cum îmi răspunzi Isuse 
și pașii Ți-i aud umblând ..
Îți simt prezența glorioasă 
Chiar dacă nu te pot vedea 
și pâinea când o frâng la masă 
Tu mă hrănești cu mâna Ta
Îmi ștergi și lacrimi de durere
și inima mi-o-nveselești 
Când cei din jur nu au nădejde 
Credința Doamne, mi-o mărești !