🎵 Versuri creștine

De n ar fi Domnul păzitorul meu

✍️ Autor text Puiu Chibici
🎼 Compozitor Puiu Chibici
👁 Vizualizări 1

1.De n-ar fi Domnul păzitorul meu,
Când mi se clatină piciorul,
Când gânduri negre mă frământă greu,
Aș rătăci pierdut ca norul.

2.De n-ar fi fost El izbăvirea mea,
Și cetățuia-mi de scăpare,
Atâtea lovituri și-ar revărsa
Cel rău în crunta lui turbare.

3.De n-ar fi El al meu îndrumător,
Și-n noapte-un far și o făclie,
Aș fi ca pasărea rănită-n zbor,
Și mi-ar fi viața o pustie.

4.De n-ar fi Domnul ajutorul meu,
Și scut și stâncă-n încercare,
Aș obosi cautând un curcubeu
Și o speranță de salvare.

5.Avea vor parte de-ndurarea Sa
Toți cei cu haina nepătată,
Acei ce-I dau Lui toată inima
Și nu se schimbă niciodată.