🎵 Versuri creștine

E mult de când te ai dus străin

✍️ Autor text I. Marini
🎼 Compozitor Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 5

1.E mult de când te-ai dus străin,
Și-ai rătăcit prin lumea de păcat,
Dar ai aflat doar suferinți și chin,
O, vin la Tatăl ca să fii iertat.

Iubirea Lui de-atâta timp te cheamă,
Să vii, să vii, o suflet chinuit,
Copil pierdut, întoarce-te acasă,
Te-așteaptă-n prag, Părintele iubit!

2.De când te-ai dus inima mea
E-o ran-adâncă sângerând amar.
Copilul Meu, o, de-ai veni acum,
De când te-aștept să-ntorci acasă iar!

3.O, vino, fiu pierdut, o vin
Vezi cum pe cruce Fiul cel iubit,
S-a dat ca jertfă pentru viața ta,
Să nu te pierzi tu, fiul rătăcit!