E vreme de când ai plecat
1.E vreme de când ai plecat
Din casa părintească...
/:Nimic de tine nu mai știm,
Poate ești mort sau de ești viu,
Întoarce-te acasă!:/
2.Când mi-ai cerut,
Ți-am dăruit averea cuvenită...
/:Te-ai dus în lume, fiul meu,
Fără să știi că-ți va fi greu,
Departe de-al tău tată!:/
3.Acum tu rătăcești pribeag,
Fără speranță-n lume...
/:Prietenii te-au părăsit,
Averea toat-ai risipit,
În chef, beții și glume.:/
4.Mă copleșește-un dor nestins,
Sunt trist și prea-n durere...
/:Ești gol, flămând și însetat,
Prin bezna nopții alungat,
O, vino nu te pierde!:/
5.Prieten drag, tu ești un fiu
Îndepărtat de casă...
/:Te cheamă astăzi Golgota
Și Cel ce-a suferit pe ea
Întins pe lemnul crucii.:/
6.O vin` acas`, o fiu pierdut,
Căci anii vieții zboară...
/:Acum, că cerul e deschis,
Grăbește-te spre Paradis
Să nu rămâi afară.:/