Erau odată doi fii la un tată

1.Erau odată doi fii la un tată
Ce fericire avea cu ei,Zi după zi se scurse-apoi
Când cel mai mic se hotărî.Nici nu se gândi sărmanul a lui tată când veni,Se apropie de el și cu drag îl întrebă:Ce te-apasă fiul meu de ce ești așa de tristSpune-mi ce dorință ai de ce sufletul ți-e greu?2.Te rog să-mi dai tot ce-ai promis
Eu vreau să plec în lume,Sunt mare, pot să chibzuiesc
Vreau astăzi de la tine să plec.Vreau să fiu stăpân pe mine
să-mi trăiesc viața-n bineDeci nu mă mai ține Tată,
vreau să plec din a ta casă,Fiul meu, o, fiul meu tu pleci azi în drumul tău,Pleci în țări necunoscute sufletul în mine plânge.3.Și dacă se va întâmpla
Să-ți fie viața foarte grea,De mine Tu să-ți amintești,
La mine dar să te gîndești.Cât mă doare, fiul meu căci apuci pe drumul rău,Ia-ți de-aici avutul tău tot ce-i pe numele tău,Fiul meu nu te opresc dar să ști că te iubescȘi plecă de l-al lui Tată într-o țară-ndepărtată.4.Când tot avutul lui se sfârșise
În acea țară foamea venise,Din greu pe el ea l-a lovit
Nemaiavând atunci nimic.Tare chinuit era să-și astâmpere foamea,Ca porcar acolo lucra, roșcovele ar mânca,Dar nu îi mai rămânea și deodată se treziȘi în fire își veni.5.Nici slugile la tatăl meu nu o duc așa de rău,De dor acum mă prăpădesc,
după căminul părintesc.Vreau spre el ca să pornesc ,
loc de slujbă să găsescȘi să plec în a mea țară poate voi fi primit iară,A zis și se hotărî și spre tatăl lui porniȘi într-un amurg de seară el porni spre a lui țarăCând pe cale El mergea,nici prin gînd lui nu îi treceaCăci cu drag îl aștepta
Tatăl său spre-al întâmpina.