🎵 Versuri creștine

M–ai întâlnit în drumul spre Emaus

🎵 Tonalitate Mi Maj
👁 Vizualizări 6

1.M–ai întâlnit în drumul spre Emaus
Când coboram răpus, dezamăgit;
Nu–nţelegeam de ce aflam repaus
Din graiul Tău, în sufletu–mi trudit.
/:Ştiai că mi s–au stins speranțe sfinte
Știai că îndoiala m–a cuprins,
De–aceea mi–ai redat iar zel fierbinte
Şi iar lumină dalbă mi–ai aprins.:/

2.Erau momente calde și divine
Şi retrăiam iar stările dintâi,
Când ajungând, văzând că pleci străine,
Ţi–am zis în casa mea să mai rămâi.
/:Ai acceptat şi ai cinat cu mine
Când în sfârșit, Isus, Te–am cunoscut
Mi–ai fost străin, acum îmi e ruşine
C–atâta drum nu Te–am recunoscut.:/

3.Din calea deznădejdii ce coboară,
Iar spre Ierusalim m–am reîntors
Să spun la toţi, cu–aceași grea povoară
Cum m–ai găsit, slăvitul meu Hristos.
/:De mergi şi tu dezamăgit la vale
O voce blândă te va asălta,
Deschide–ţi inima, e Domnul frate
Căci sigur va intra și va cina.:/