🎵 Versuri creștine

Nădejdea mea e Dumnezeu

🎵 Tonalitate Re Maj
✍️ Autor text Ioan Greab
🎼 Compozitor Ioan Greab
👁 Vizualizări 6

1.Nădejdea mea e Dumnezeu,
Puterea Lui e mare!
/:Prin dragoste şi harul Său
Nădăjduiesc şi cânt mereu
Căci a salvat sufletul meu
Din veşnica pierzare.:/

2.O licărire‑n infinit
E viaţa mea întreagă,
/:Dar pentru mine S‑a jertfit,
Isus din cer m‑a mântuit
Şi‑o viaţă fără de sfârşit
De veşnicii mă leagă.:/

3.Ţărână trecătoare sunt,
Dar cred în nemurire,
/:Căci Duhul Celui veşnic sfânt
Îmi dă putere şi avânt
Să pot pleca de pe pământ,
Dincolo‑n strălucire.:/

4.Sunt călător spre ţara mea,
Cu Domnul am izbândă
/:Mi‑e călăuză dreapta Sa
O, Doamne, Tu nu vei lăsa
Nicicând să cadă‑n lupta grea
Fiinţa mea plăpândă.:/

5.În glas de ciocârlii duios
Și‑n vuietul de ape,
/:În flori şi‑n tot ce‑i mai frumos,
În cei răscumpăraţi de jos,
Iubirea sfântă‑a lui Hristos
O simt tot mai aproape.:/

6.Eu am aflat în Creator
Și pacea şi menirea,
/:Stăpân al vieții ziditor,
Tu mi‑ai dat lacrima de dor
Să Te iubesc, să mă‑nfior
Și să‑Ţi aştept venirea.:/