🎵 Versuri creștine

Necazuri mari și suferinți

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 2

Necazuri mari şi suferinţi
prin lume mă purtară,
și mii de chinuri şi dorinţi
mereu mă tulburară.

Refren 1
Cu suflet nepătat de rău,
cu ochii plini de vise,
cutreierat-am uşi mereu,
dar toate-au fost închise.

Iar azi mă-ntorc însângerat
din lumea de suspine,
la oameni prea mult m-am rugat.
Mă-ntorc acum la Tine.

Refren 2
Isuse, să m-ajuti, Te chem
în cea din urmă clipă,
ridică-mă, că plâng și gem
pe-a harului aripă!