🎵 Versuri creștine

Nu alunga pe nimeni

✍️ Autor text Nicolae Moldoveanu
👁 Vizualizări 2

Nu alunga pe nimeni
Din uşa ta nicicând,
/: Ai fost şi tu vreodată,
Sau ai să fii flămând. :/

Nici nu-ţi închide mâna
Spre-un semen zdrenţuit,
/: Ai fost şi tu vreodată,
Sau ai să fii lipsit. :/

Nici nu mustra pe nimeni
Necruţător pe drum,
/: Și tu-ai greşit vreodată
Sau mai greşeşti şi-acum. :/

Nu judeca pe altul
Prea aspru, ci tăcut,
/: Gândeşte şi tu câte
Păcate ai făcut. :/

Căci cum eşti tu spre alţii
Aşa va fi mereu,
/: Cu milă sau cu-asprime
Spre tine Dumnezeu. :/