O Doamne Isuse m ajută să Ți cânt
1.O, Doamne Isuse, m–ajută să–Ți cântIubirea divină și dorul cel sfântȘi fă să se–nalțe din sufletul meu,Văpăi de prinosuri, când drumul mi–e greuCând negre ispite în cale îmi stauSă nu–mi vând credința de drept pe arginți,Să las adevărul, trădându–i pe sfinți.
Da, Mirele vine, e vremea de–apoi,Fecioare iubite fiți gata și voiÎn vasul vieții ulei de v–ați strânsCei fără speranță, cu sufletul plinDe–adâncă durere, de greul suspin,Să vină la cruce, cât Tu, cât Tu îi mai chemi,Prin harul iubirii din noile vremi.
2.E timpul, Isuse, în slavă să viiE lumea–nsetată de noi mărturiiDar tot nu vor crede, sunt mulți fariseiCu spirit de piatră, cu inimi de leiToți cei ce Te–așteaptă pe Tine, Isus,Lucrează pe–ogorul pe care i–ai pusCârtirea și lenea în ei nu au locCât ruga le arde pe–altar ca un foc.
Da, Mirele vine, e vremea de–apoiFecioare iubite fiți gata și voiÎn vasul vieții, ulei de v–ați strânsCredința cea sfântă e singurul leacCe stă la–ndemâna oricărui săracSă vină oricine la râu, la râu și să beaDeschis este cerul și poate intra.
Da, Mirele vine! Da, Mirele vine!Isuse cu Tine, eu vreau să ajung,Deși drumu–mi pare adesea prea lungDe–aceea în rugă, cu lacrimi, cu lacrimi de dor,
Te chem „vino Doamne, mai grabnic pe nor!”