🎵 Versuri creștine

O iartă mi neputința în care adesea sunt

🎵 Tonalitate La Maj
✍️ Autor text Mirela Ursulescu
🎼 Compozitor Mirela Ursulescu
👁 Vizualizări 2

1.O, iartă-mi neputința, în care adesea sunt
De multe ori, credința, îmi este la pământ,
Când valurile toate, lovesc în barca mea
Eu nu mai văd scăpare, căci lupta-i tot mai grea.

Ridică-mă, o, Doamne, din starea-n care sunt,
Alungă orice-ntristare și dă-mi iarăși avânt,
Să înaintez pe cale, chiar dacă-i tot mai greu
Ai milă și de mine, ia-mă pe brațul Tău.

2.O, iartă-mi viața ’ntreagă, căci am cârtit mereu
Păcatul mă-nconjoară, e greu să lupt cu el,
Fă-mi umplere aparte, cu Duhul Tău cel Sfânt,
Exemplu vreau în toate, să fiu pe-acest pământ.

3.O, iartă-mi necredința, căci mult am mai greșit
Harul și bunătatea, ades le-am risipit,
Ajută-mă în toate, să fiu cum Tu dorești
Să am cu Tine parte, în Slăvile cerești.