🎵 Versuri creștine

Prima bucurie care‑o ai de spus

👁 Vizualizări 1

1.Prima bucurie care‑o ai de spus,
Primul ghiocel din mâna Lui adus,
Prima zi cu Soare, soare‑adevărat,
/:A fost ziua când mi‑a spus că m‑a iertat.:/

2.Primul dar din ceruri care l‑am avut,
N‑a fost foc din Cer, nici apă din granit,
Prima bucurie cu‑n etern ecou
/:E că‑n mine s‑a născut un suflet nou.:/

3.Ce‑a dintâi minune ce m‑a renăscut
N‑a fost aur nici podoabe, ci un scut,
Scut ce ne păzeşte sub talerul Său,
/:De săgeţile‑arzătoare a celui rău.:/

4.Ultima dorinţă care‑o am de spus
E să vină toată lumea la Isus,
Și când El va duce pe poporul Său
/:Vai, să nu rămână nimeni, dar nici eu!:/