🎵 Versuri creștine

Se clatină puntea, a vieții apus

✍️ Autor text Ovidiu Liteanu
🎼 Compozitor Ovidiu Liteanu
👁 Vizualizări 1

1. Se clatină puntea, a vieții apus
Greu pe ea pășesc și‑n gânduri sunt dus
Spunându‑mi că viața nu trece curând
Dar, iată‑mă‑n față cu tristu‑i amurg.

2. Se zguduie puntea și n‑am ajutor
Sub mine‑i vâltoare și n‑am ajutor,
Mi‑e teamă că mor
În jur e pustiu și singur eu sunt
Oriciune să‑mi spună un singur cuvânt.

3. Se clatină puntea, în dreapta și‑n stânga
Și strig ajutor în stânga și‑n dreapta,
Se zguduie puntea în sus și în jos
Amar îmi plâng soarta și sufletul dus.

4. Și alunec în jos c‑un ultim efort
Mă zbat disperat zadarnic înot,
Dar iată o Mână, un braț salvator
Din valul cel negru mă scoate ușor.

5. Mă scoate afară, aș vreau să privesc
În jur e‑o lumină ce ochii orbesc
O teamă mă prinde și cad la pământ
Cu fața în lacrimi nu scot un cuvânt.

6. O voce îmi spune :„N‑ai teamă copile,
Iertat ți‑e păcatul, dar hai după Mine,
Pășește de‑acuma pe urmele Mele“
Și moarte nu afli dacă calci după El.

7. Dar cine mai poate să țină la mine?
Sunt plin de păcate și nu se cuvine
Făcut‑am doar rele în lumea aceasta,
Nu merit eu mila, ci merit pedeapsa!

8. „Încrede‑te‑n Mine că sunt pentru tine
Trimisu‑ma Tatăl să‑ți fac numai bine,
Ridică‑ți tu fața, privește în sus
Căci eu, Salvatorul sunt Domnul Isus“

9. Hai schimbă‑ți tu viața de‑acum înainte
Cum cere preabunul, cerescul Părinte,
/:Hai schimbă‑ți tu viața, nimic nu e greu
Ascultă de Tatăl, al tău Dumnezeu.:/