🎵 Versuri creștine

Steaua pe cer se arată

🎵 Tonalitate Do # Maj
✍️ Autor text Ligia Bodea
🎼 Compozitor Ligia Bodea
👁 Vizualizări 4

1.Steaua pe cer se arată,
Lumii vestește că, iată,
/:S-a născut Mesia!:/
Îngerii cântă o cântare,
Cerul e-n sărbătoare,
/:S-a născut Mesia!:/

Slavă Îți cântăm, Isus, de ziua Ta,
Ne-am adunat la Sfânta-Ți Sărbătoare,
Inima Îți dăm, Ție ne-nchinăm,
Bine-ai venit, Isus, Prinț al păcii de sus!

2.Domnul coboară în lume,
Emanuel e-al Său Nume,
/:S-a născut Mesia!:/
Magi și păstori vin în grabă,
Marea minune să vadă,
/:S-a născut Mesia!:/

3.Astăzi domnește ca Rege,
Lumina lumii El este,
/:S-a născut Mesia!:/
El ne va duce în slavă,
Gloria Lui ne arată,
/:S-a născut Mesia!:/