🎵 Versuri creștine

Trimite‑mi Doamne o rază sfântă din cerul Tău

👁 Vizualizări 2

1.Trimite‑mi, Doamne,
o rază sfântă din cerul Tău,
Ca mângâiere şi călăuză pe drumul greu.
/:Ca ochii să mi‑i deschidă lumina Ta,
Să văd cărarea ce mă conduce spre ţara Ta.:/

2.O picătură din sângele Tău nevinovat
Acum să spele un suflet negru, plin de păcat.
/:O, Doamne, Te rog din suflet, ajută‑mă
Din chinul lumii şi din suspine, Tu, scapă‑mă!:/

3.Redă‑mi, Isuse, dragostea sfântă ce‑aveam întâi
Apoi cu mine pe veşnicie vreau să rămâi!
/:Puterea şi sufletul meu şi inima
Eu vreau să fie pe veşnicie, în slujba Ta.:/

4.Ca încheiere, o rugă sfântă înalţ în sus
Spre jertfa sfântă de pe Golgota, înspre Isus.
/:Dă‑mi, Doamne, sfinte Isuse, ceea ce‑Ţi cer,
Să pot să fiu eu în veşnicie cu Tine‑n cer.:/

5.Iar pe poporul care Te cheamă de pe pământ,
Ascultă‑i ruga ce Ţi‑o înalţă spre cerul sfânt.
/:Revarsă cu bunătate din al Tău har,
Dă‑i bucurie din veşnicie, dă‑i viaţă‑n dar.:/